Pandemia și restricțiile sanitare au avut un efect negativ puternic asupra stării psiho-emoţionale a tinerilor şi asupra implicării lor în activități civice.
Generația Z contra COVID-19
Viața tinerilor la nivel global este una extrem de complicată, asezonată cu drame de tot felul, de la cele academice până la cele personale. Mulți dintre adulți, dacă ar fi puși în situația de a alege o perioadă din viața lor, la care să se întoarcă în timp, cu siguranță că ar evita turbulențele din perioada de dinaintea vârstei de 30 ani.
Contextul pandemiei a schimbat puțin preocupările tinerilor din Generația Z, atât în România, cât și la nivel global. Totuși, românii rămân mai ancorați în aspectele legate de situația financiară și de carieră, decât media globală, dominată de preocuparea pentru protecția mediului, șomaj și menținerea stării de sănătate, cel puțin în cazul Generației Z.
Pandemia de COVID-19 a creat incertitudine cu privire la viitorul financiar al Generației Z, așa cum arată un studiu al companiei Deloitte, care arată că 51% dintre tinerii din România spun că sunt stresați aproape permanent, comparativ cu media globală de 46%.
Astfel, pentru prima dată, generaţia Z se confruntă cu o criză economică, dar şi cu o criză pe piaţa muncii. Până acum nu au avut ocazia să trăiască vremuri cu adevărat dificile, iar faptul că au la discreţie lucruri destul de sofisticate nu îi face să aprecieze ceea ce au şi ceea ce sunt.
Dintre cele cinci generaţii contemporane născute înainte de 1995, pentru membrii Generaţiei Z (1995-2010) schimbările aduse de actuala criză globală reprezintă o noutate pe toate planurile, neconfruntându-se până la acest moment cu un context socio-economic advers.
Indiferent că vorbim despre un elev de liceu care urma să susţină examenul de bacalaureat, de un student care căuta cel mai bun program de master peste hotare, de un proaspăt angajat aflat la primul job ori de un cuplu tânăr care urma să se căsătorească, pandemia a dat peste cap toate aceste planuri şi, mai mult, a schimbat dramatic modul în care vor putea fi refăcute.
Astfel, când vine vorba de efectele pe care pandemia le-a avut asupra acestei generaţii, „dacă discutăm de cei cu vârste mici, între 10 şi 18-19 ani, aflaţi încă sub tutela părinţilor, atunci pot spune că ei sunt afectaţi mai ales din perspectiva socializării directe, interacţiunii cu prietenii lor şi sunt în mod natural mult mai puţin afectaţi de presiunea financiară”, este de părere sociologul Romulus Oprica, adăugând că „din acest grup, cei mai afectaţi sunt cei care se regăsesc în situaţia de a susţine un examen, indiferent că discutăm de finalul ciclului gimnazial sau liceal”.
Echilibru pentru o stare de bine
În acest peisaj destul de sumbru, pentru tinerii aflați sub presiunea testelor școlare sau în momentul startului în viață, raza de lumină o reprezintă un stil de viață echilibrat, care să le asigure o bază solidă pentru traversarea în siguranță a acestei perioade istorice.
Tinerii au nevoie de o dietă sănătoasă, echilibrată, diversificată, care să conțină toate grupele alimentare, vitamine și minerale și care să-i ajute să se dezvolte într-un mod armonios.
Pe măsură ce un adolescent trece prin toate modificările specifice vârstei, apare o nevoie crescută pentru anumite vitamine, unele jucând un rol mai important decât altele. Este esențială o alimentație corectă, având în vedere că organismul are nevoie de o varietate de vitamine și minerale pentru a crește, a se dezvolta și a rămâne sănătos.
Dincolo de această nevoie naturală de dezvoltare fizică, perioada pandemică a adus un plus de stres în viața tinerilor, iar necesitatea suplimentării zilnice a dietei devine necesară.
Vitamina B12 este necesară pentru formarea celulelor roșii din sânge și s-a observat că, pe lângă memoria slabă, deficitul de vitamina B12 poate să ducă la demență, confuzie și depresie.
Vitamina B6 îmbunătățește, de asemenea, funcțiile mentale. Un supliment alimentar cu vitamine B contribuie la obținerea unei mai bune clarității mentale și la îmbunătățirea capacității de concentrare.
Magneziul joacă un rol important în conexiunile neuronale și excitabilitatea sistemului nervos și este puternic implicat în procesele metabolice care produc energie. Avem nevoie zilnic de magneziu pentru a dobândi acea „liniște” care să permită accesarea informațiilor din nenumăratele sertărașe ale minții.
De asemenea, arginina reprezintă un aminoacid esenţial pentru tineri și adolescenţi aflaţi în perioada de creştere, deoarece sinteza endogenă şi aportul prin alimentaţie nu acoperă necesarul zilnic.
Suplimentele alimentare nu înlocuiesc un regim de viață sănătos, doar pot completa anumite carențe și pot reprezenta un “colac de salvare” atunci când avem nevoie mai mult.
Introducerea în dieta zilnică a unui produs care să conțină complexul de vitamine B, arginina și magneziul reprezintă garanția succesului școlar și personal pentru reprezentanții Generației Z.