La finalul anului 2021, Alba Iulia a găzduit Openul Internațional de Șah al României, competiție la care au avut dreptul să participe jucători adulți de top și juniori de perspectivă.
Spre orașul Unirii
Ce ne-am face fără tradiții? Chiar dacă unele voci ar putea să argumenteze că vremurile se schimbă, oamenii nu mai sunt la fel și au alte priorități, totuși prezervarea identității, indiferent de domeniul ei, ne leagă de trecutul și de viitorul nostru.
În șah există câteva repere competiționale la nivel național care au trecut proba timpului și au rămas prezente în calendarul sportiv, indiferent de schimbările apărute la nivel social, iar Open-ul Internațional de Șah al României este unul dintre ele.
În pandemie, din cauza restricțiilor legale, numărul participanților a fost considerabil redus, astfel că, pentru întrecerea programată a avea loc în intervalul 21-27 noiembrie la Hotelul Transilvania din Alba Iulia, au fost acceptați doar 22 de combatanți.
Printre ei s-a aflat și Robert Sava, sportiv în vârstă de 11 ani, legitimat la ACS Hannibal București.
Faptul că a fost acceptat să participe la o competiție unde și-au anunțat participarea doi mari maeștri internaționali (cel mai înalt titlu care poate fi obținut în șah), alături de alți opt posesori de titluri internaționale, a reprezentat o motivație suplimentară pentru puștiul pasionat în egală măsură de Lego, Minecraft și jocuri logice.
Pregătirea tehnică pentru turneu a început cu două săptămâni înainte de startul rundei inaugurale, adăugând un plus de volum antrenamentelor regulate, astfel încât forma sportivă să se apropie de un optim.
Cel mai dificil aspect logistic al participărilor la competiții sportive în România este drumul. Să parcurgi distanța dintre București și Alba Iulia este o adevărată provocare și poate un fi un factor care să afecteze performanța sportivă din primele momente ale întrecerilor.
Ruta cea mai scurtă a fost evitată în favoarea unei călătorii care să ofere micuțului șahist și o dimensiune culturală, astfel încât oboseala drumului să nu mai fie observată.
Plecând din București, traseul a urmărit Valea Prahovei, cu o oprire binevenită și încărcată de istorie la Castelul Cantacuzino, după care, lăsând pe dreapta Brașovul, a mai inclus o oprire la Abația Cârța, un loc plin de energie și cu povești interesante.
Mergând spre autostrada care duce în Transilvania, nu a fost de ratat Sibiul și al său Centru Vechi, unde o plimbare de o oră și o gustare rapidă au contribuit la menținerea unei stări de spirit pozitive.
După nouă ore din momentul părăsirii Bucureștiului, Robert a ajuns la Alba Iulia, plin de energie și dornic să înceapă confruntările cu unii dintre cei mai valoroși performeri din șahul românesc.
O competiție acerbă
Fiecare zi de întrecere arată la fel pentru un sportiv și se împarte în competiție, antrenament, odihnă, refacere. Poate că sună plictisitor, dar perseverența și predictibilitatea sunt valori pe care sportivii de top le împărtășesc și le respectă cu strictețe.
Programul lui Robert începea în fiecare zi la ora 6 dimineața când se trezea, își făcea exercițiile fizice, după care ieșea la o plimbare de 30 minute în aerul rece al Podișului Transilvaniei.
La ora 7 servea micul dejun și până la ora 8 combina utilitatea primei mese a zilei cu momente de relaxare, atât de importante atunci când ai de îndeplinit sarcini sub presiune.
Înainte de antrenament, lua o fiolă de Astenor Energy, suplimentul care, prin mix-ul de aspartat de arginină, vitamina B6, biotină și magneziu, a contribuit la recâștigarea energiei și la creșterea capacității de concentrare.
Antrenamentul propriu-zis conținea rezolvări de probleme, împrospătarea cunoștințelor despre sistemele probabile care urmau să fie folosite în confruntarea zilei și pregătirea pentru următorul adversar, atât din punct de vedere tehnic, cât și psihologic.
Imediat după antrenament, activitățile școlare își luau partea leului, deoarece participarea la acest concurs a adus după sine și absențe de la orele clasei a V-a pe care Robert o frecventează cu rezultate foarte bune.
Matematica, Istoria, Comunicarea, Cultura Civică, Engleza au ocupat rând pe rând acest interval orar al participării la concurs, contribuind totodată la relaxare și la menținerea unui tonus psihic adecvat.
La 12:30 era momentul mesei de prânz, iar imediat după aceasta un somn de două ore contribuia la resetarea întregului sistem psihic.
Cu o oră înainte de începutul rundei, Robert se trezea, își lua a doua fiolă de Astenor Energy și rezolva probleme timp de 30 minute pentru a-și aduce creierul într-o formă adecvată confruntării care urma să se petreacă pe tabla cu 64 de pătrate.
Între orele 16 și 19 avea loc partida zilei. Trei ore în care combatanții făceau uz la maximum de capacitatea lor cognitivă pentru a-și infiltra trupele în dispozitivul advers, cu scopul de a asasina regele inamicului.
După un astfel de consum psiho-fizic, masa de seară venea ca o izbăvire și ca un moment de reîncărcare a bateriilor pentru ziua următoare.
Un duș revigorant și Aventurile lui Tom Sawyer încheiau la ora 22 o zi care avea să se replice de încă șapte ori până la încheierea Open-ului Internațional de Șah al României.
La finalul competiției, pentru Robert, premiul obținut la categoria lui de vârstă a fost mai puțin important în comparație cu experiența practică oferită de confruntările cu adversari maturi și cu verificarea cunoștințelor dobândite în procesul de antrenament.
Alba Iulia a fost un test util într-un sezon competițional afectat de restricțiile pandemiei COVID și o etapă premergătoare Sezonului 2022, unul care se anunță aproape de normalitatea sportivă cu care am fost obișnuiți.